Cu ocazia apropiatei vizite a Sfântului Părinte în România, MobilaDalin în colaborare cu designerul Mihai Grama vor realiza scaunul papal și cele ale suitei papale, (amintim aici: la dreapta și la stânga Sfântului Părinte va sta Înaltpreasfințitul IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de București și Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat al Vaticanului) care vor fi folosite în Catedrala Sf. Iosif din capitală.
"Este o onoare imensă pentru mine să iau parte la acest moment istoric pentru România și să realizez o asemenea piesă de mobilier” a afirmat designerul Mihai Grama.
„Pentru scaunul papal, la fel ca pentru restul mobilierului folosit pentru suita papală am inserat elementele decorative, în stilul romantic, împreună cu elemente arhitecturale gotice din interiorul catedralei.
Modelul tapițeriei imită un element decorativ din pictura altarului Catedralei Sf. Iosif din București, un simbol care a intrat în conștiința oamenilor și s-a perpetuat de-a lungul anilor. Este vorba de un patterncentrat pe simbolul crucii, un decor simplu, dar caracteristic acestui lăcaș de cult. De asemenea în designul scaunului papal și al băncilor din prezbiteriu a fost introdus stilul neogotic al Catedralei prin arcul frânt reprezentat în arcadele dintre nave și în ferestre. Cercul central, rozeta cu cruce din partea superioară a scaunului papal, redă modelul unor vitralii din catedrală și amintește de legătura pe care o au acestea cu cerul, deschiderea către cer.”
Mihai Grama este designer de interior și de produs, născut în Reghin, trăiește în București. În 2015 a luat premiul pentru cel mai bun designer de obiect al anului de la Elle Decoration România, stilul său fiind unul eclectic, cu influențe etnice.