COMUNICAT DE PRESĂ
MOBILA DALIN, REGHIN
01.05.2021
În urma incendiului din data de 30 Aprilie 2021 de la fabrica MobilaDalin din Reghin, acționarii companiei precizează
următoarele:
- Au ars două hale secundare, respectiv un total de zece la sută din spațiile de producție;
- Nu au fost victime și nu a fost pusă în pericol viața nici unui angajat, fabrica fiind închisă la ora izbucnirii incendiului;
-Cauza incendiului a fost, cel mai probabil, un scurtcircuit la instalația electrică, însă așteptăm rezultatele anchetei pompierilor;
- Până la reconstruirea celor două hale de producție, proces pe care-l estimăm la circa două luni, angajații vor lucra în
celelalte spații neafectate ale fabricii.
- 95% din produsele comandate de către clienții noștri vor fi livrate conform programării, fără nici o întârziere, iar pentru
celelalte comenzi întârzierile nu vor fi mai mari de trei săptămâni.
Mulțumim Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş, pompierilor, pompierilor voluntari și
tuturor celor care au intervenit prompt pentru stingerea incendiului, dar și tuturor celor care ne-au transmis gânduri bune.
Suntem mișcați de solidaritatea de care comunitatea noastră din Reghin și nu numai dă dovadă. Trei fabrici s-au oferit
deja să ne ajute cu producția până reconstruim ce a fost distrus în incendiu.
Vom reveni cu noi informații.